Independentul” de vitrină și ONG-ul soției: cum Polițeanu a construit la Ploiești o rețea de familie, propagandă și bani
Ploieștiul are astăzi parte de una dintre cele mai perverse forme de exercitare a puterii locale. Sub masca moralistă a „independentului” Mihai Polițeanu, purul și neprihănitul autoproclamat salvator al orașului, se conturează o realitate mult mai toxică decât tot ce au livrat, la un loc, primarii de dinainte. Pentru că, spre deosebire de ceilalți, Polițeanu nu operează pe față. El mimează ruptura de sistem, în timp ce construiește, metodic, o rețea de interese ascunsă sub limbajul ONG-ist, progresist și „civic”.
Adevărul este simplu și brutal: sub eticheta de „independent” – pusă, desigur, între ghilimele – funcționează un mecanism clasic de capturare a banilor, influenței și opiniei publice. Un mecanism în care ONG-urile joacă rolul central. Cel mai elocvent exemplu este asociația Ploiești pentru oameni, condusă de soția primarului, care le cere ploieștenilor să redirecționeze bani din impozitele lor pentru „susținerea activității civice”. Adică exact ceea ce ar trebui să fie independent de putere ajunge să fie controlat direct din interiorul ei.
Elena Ghioc este cea care își cere public „susținerea” de la ploieșteni pentru a-și menține activitatea. În loc să fie o societate civilă independentă, ONG-ul este un instrument de propagandă și consolidare a puterii politice, susținut de liderul executiv al orașului — tocmai cel care ar trebui să fie monitorizat de o astfel de structură. Soția primarului (37 de ani), este absolventă a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (filosofia este in familie) și cunoscută ca activistă în diverse organizații neguvernamentale, iar acum conduce Asociația „Ploiești pentru oameni”, a cărei activitate concretă rămâne neclară și nejustificată în fața cetățenilor.
Este profund imoral. Când primarul orașului predică integritatea, iar familia lui strânge bani publici prin ONG-uri „civice”, nu mai vorbim despre implicare, ci despre o schemă de influență.
O rețea care funcționează elegant, fără zgomot, fără scandal, dar cu efecte pe termen lung mult mai nocive decât administrațiile clasice pe care Polițeanu pretinde că le-a învins.În realitate, structura ONG-urilor de acest tip este bine cunoscută: ele nu sunt simple organizații non-profit, ci instrumente de propagandă, presiune publică și, nu de puține ori, de îmbogățire pentru cercurile neomarxiste care le controlează. Limbajul este mereu același – „democrație”, „participare”, „valori”, „oameni” – dar rezultatul este invariabil: bani colectați, influență acumulată, opoziție redusă la tăcere morală.
Culmea ipocriziei este că ONG-ul familiei Polițeanu se prezintă drept apărător al cetățeanului, în timp ce singurele sale acțiuni vizibile gravitează în jurul primarului însuși. Campanii publice, evenimente, apariții – toate avându-l în centru pe cel care ar trebui, teoretic, să fie ținta criticii societății civile, nu beneficiarul ei. Asta nu mai este societate civilă. Este o anexă de familie a puterii locale.
Polițeanu a creat și întreținut, printr-o rețea de ONG-uri-satelit, un mecanism de finanțare a presei locale și naționale cu bani grei, transformând o parte a mass-media din Prahova din câine de pază al democrației într-un cor de laudatori care, în loc să semnaleze derapajele tot mai dese ale primarului, îi închină ode mai grețoase decât în epoca lui Ceaușescu.
Într-un detaliu care întărește și mai mult suspiciunea de amestec toxic între administrație și ONG-ul de familie, în conducerea asociației soției primarului se regăsește chiar unul dintre consilierii acestuia, iar pe pagina de Facebook a ONG-ului, doamna Ghioc îi îndeamnă pe oameni să doneze inclusiv pentru Ucraina, transformând o structură pretins civică într-un instrument ideologic și financiar cu agendă politizată.
Ploieștenii trebuie să înțeleagă pericolul real: nu un primar autoritar, nu un baron local clasic, ci un politician care se declară „altfel”, „curat”, „din afara sistemului”, dar care reproduce exact mecanismele sistemului, doar că mai rafinat, mai greu de demontat și infinit mai ipocrit. Polițeanu nu este o alternativă la vechea clasă politică. Este versiunea ei cosmetizată ideologic, mai toxică tocmai pentru că se vinde drept virtuoasă.
Concluzia este una singură și inevitabilă: sub masca independentului se ascunde o rețea. Sub discursul despre oameni se ascunde interesul. Iar sub moralismul afișat se află una dintre cele mai sofisticate forme de capturare a banilor și conștiinței publice pe care Ploieștiul le-a văzut vreodată.