Șanțuri pe străzi, șoapte în redacție
În Ploiești, asfaltul crapă, mașinile suspină, iar presa de casă oftează discret, cu grijă să nu deranjeze somnul liniștit al palatului administrativ. În ultima perioadă, ziarul apropiat puterii locale a descoperit brusc că prin oraș există străzi care îți testează suspensiile, nervii și, uneori, jurământul față de mecanicul auto. Descoperirea a fost prezentată cu delicatețea unei șoapte: „există mici probleme”, „șoferii sunt nemulțumiți”, „așteptăm sesizări”. Nimic care să tulbure aura sultanului de la primărie. Doar informare… timidă. Cuminte. Cu capul plecat.
Cititorii sunt invitați să trimită mesaje despre locurile unde își sacrifică bucșele și amortizoarele. Un apel emoționant către comunitate. Presa veghează. Dar de la distanță. Suficient de aproape ca să pară implicată. Suficient de departe cât să nu supere tronul.
Se pomenesc intersecții aglomerate unde asfaltul, deși cândva proaspăt, s-a transformat în relief montan. Se pomenesc străzi laterale cu gropi, capace scufundate și bucăți de infrastructură abandonată care dau orașului un aer de muzeu industrial în aer liber. Se amintește intrarea dinspre capitală, unde prima bandă e o capcană cunoscută de toți șoferii, dar aparent necunoscută celor care semnează recepții din birou. În final, ziarul cere „un punct de vedere oficial”. Atât. Fără întrebări incomode. Fără presiune. Fără responsabilizare.
Interesant este că exact în aceeași perioadă, viceprimarul Săraru derulează o campanie publică pentru a aduce în față problema recepțiilor făcute pe hârtie, nu pe teren. Pentru ca lucrările plătite din banii ploieștenilor să fie verificate real, nu din scaun ergonomic. Inițiativă firească. Dar aici presa de casă brusc își pierde vocea constructivă. Nu mai e „apel la comunitate”. Nu mai e „solicităm punct de vedere”. Apar, în schimb, articole despre cât de incomod e viceprimarul. Că deranjează armonia. Că nu cântă pe aceeași melodie cu dirijorul.
Iar dirijorul… să ne amintim. În campanie promitea ferm că nu va tolera persoane cu probleme penale în funcții publice. Un refren apreciat. Aplauze. După instalare, însă, partitura s-a schimbat. Brusc, aceiași penali au devenit „colaboratori valoroși”, mai ales când știau să producă PR de calitate. Iar presa de casă a ținut isonul, fără falsuri.
Astfel, în Ploiești, avem o presă care „informează”, dar nu apasă. Critică gropile, dar nu întreabă cine le-a recepționat. Ascultă șoferii, dar nu se alătură celor care cer răspundere. Și atacă viceprimarul, nu pentru că greșește, ci pentru că îndrăznește să nu vibreze pe aceeași frecvență cu palatul.
Între timp, șoferii își repară mașinile. Iar orașul merge mai departe. Cu suspensii obosite. Și cu adevăruri spuse doar pe jumătate.